Skip links

SAS (IRIMUȘ) Diana Mara

SAS (IRIMUȘ) Diana Mara

*1994, Buciumi, Maramureș, România
Master, Arte Vizuale, promoția 2018, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord, Baia Mare

Despre mine:

Am copilărit înconjurată de surse de inspirație, lacuri, râuri, dealuri și munți. Preocupările și obsesia pentru acestea au condus mai târziu la încercarea de a găsi tot mai clar un corespondent al acestora în transpuneri picturale.
Realizez lucrări pornind de la „lecția naturii”, a picturii în plein-air și studiilor de atelier, mai ales astăzi când în numele artei se fac atâtea experimente și speculații care nu constituie neapărat repere în estetica artei.
Sunt profesoară de educație plastică și am bucuria dar și satisfacția faptului că zilnic pot să creez copiilor interes pentru frumusețea artei.

Despre lucrările mele:

Ca o particularitate a demersului meu pictural, tema reflexelor constituie o provocare de virtute picturală, prin fluidizarea și fuzionarea culorilor, dar totodată, o reflexie a acestor trăiri emoționale în interior ca o perpetuă dorință de aprofundare a ecoului pe care mi-l relevă pictura.
Dincolo de acest fapt, lucrările mele pun accent în cea mai mare parte pe teme și compoziții inspirate de elementele naturii. Dinamizez spațiul plastic prin gest al spontaneității pensulei susținute de notații fugare, însemne, desene și motive executate spontan.
Lucrările reprezintă o sinteză a ceea ce poate însemna frumusețea culorilor de ulei și prospețimea culorilor de apă. Intervențiile lapidare cu accente și tușe în culori de ulei, vin să susțină și să dezvolte prin glasiuri și frotiuri profunzimea eboșelor în culori de apă.

Lucrările mele

Aprilie

  • Dimensiune: 40x80cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI001
  • Preț: 2630 lei
Contactează-ne

Flori pe masă

  • Dimensiune: 100×140 cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI002
  • Preț: 4077 lei
Contactează-ne

Răzbunat

  • Dimensiune: 40×80 cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI003
  • Preț: 2630 lei
Contactează-ne

Crochiu de iarnă

  • Dimensiune: 70×100 cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI004
  • preț: 3025 lei
Contactează-ne

Cartografie 1

  • Dimensiune: 80×100 cm
  • Tehnică: tehnică mixtă pe pânză
  • Cod LAC: DI005
  • Preț: 2498 lei
Contactează-ne

Dezvăluiri

  • Dimensiune: 100×70 cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI006
Contactează-ne

Cartografie 2

  • Dimensiune: 80x100cm
  • Tehnică: tehnică mixtă pe pânză
  • Cod LAC: DI007
  • Preț: 2498 lei
Contactează-ne

Lanuri, ritmuri succesive

  • Dimensiune: 70×70 cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI008
Contactează-ne

Celule ritmice 1

  • Dimensiune: 70×90 cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI009
  • Preț: 2367 lei
Contactează-ne

Celule Ritmice 2

  • Dimensiune: 65×90 cm
  • Tehnică: ulei pe pânză
  • Cod LAC: DI010
Contactează-ne

DETALII CONTACT

  • Pentru a achizitiona lucrari de arta va rugam sa completati formularul de mai jos, precizand:
  • Trebuie sa trimiteti codul lucrarii (cod LAC)

 

  • Mentionam ca preturile vor fi calculate in lei la cursul BNR din ziua respectiva
  • Va vom contacta in cel mai scurt timp

FORMULAR

    error: Conținutul este protejat!