- Dimensiune: 100×100 cm
- Tehnică: mixtă pe pânză
- Cod LAC: CM001

CARDOȘ Mimi
* 1976, Codlea, Brașov, România
2022 Master Arte Vizuale, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare,
Despre mine:
Studiile mele universitare sunt de profil economic, însă cea mai mare parte a activității mele profesionale (din 2001), s-a desfășurat în cadrul tipografiei, lucrând ca și grafician calculator. De-a lungul activității mele profesionale am avut deosebita plăcere și onoare să lucrez (pregătire grafică cataloage, albume, afișe, pliante) cu artiști din cadrul U.A.P.R. Baia Mare, fiecare dintre dânșii punându-și, într-un fel sau altul, amprenta asupra carierei mele. Într-un limbaj mai liber aș putea spune că am „furat” câte ceva de la fiecare în parte. În anul 2020 m-am înscris la cursurile masterale din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere Baia Mare, Specializarea „Valori plastice și reflexive ale imaginii în pictura contemporană” pe care le-am absolvit în 2022. În anul 2023 am fost acceptată ca membru stagiar în U.A.P.R. Filiala Baia Mare.
Despre lucrările mele:
„Deși stau sub semnul unor contraste cromatice puternice lucrările lui Mimi Cardoș ne propun fiecare în felul ei, judecând după titluri la contemplări, sentimente și senzații dintre cele mai diverse, când marcate de note vesele sau pasionale, când la senzații de izolare, alienare, amplificate de tensiunile spațiilor proiectate de artistă pe pânze. Avem astfel spații inundate de lumină cu structuri diafane de culoare sau spații întunecate din care culoarea iese discret sau, din contră izbucnește violent în jocuri ritmice cu cadențe regulate sau aglomerări haotice și tulburi. Pe alocuri, regăsim ritmul floral, figurativ însă, într-o cheie gestuală plină de prospețime. Petele de culoare sunt stropite pe suprafața pânzei, culorile lăsate să curgă în diferite direcții producând un câmp cromatic cu fuzionări și fluidizări. Câteodată apar structuri de pastă în fundal care dau o adâncime și o textură interesantă universului vegetal.
Formele se contopesc cu fundalul gestualist, se dizolvă, însă linia este cea care predomină și leagă compozițiile împreună cu petele, fiind oarecum voința ordonatoare din lucrările artistei.
Structurile vegetale sunt rețele de linii nervoase intersectându-se dens și sugerând o rețea de plante crescute libere în natură sau, de ce nu, rețelele interne ale unor fibre din interiorul plantei, suave împletiri, repetate cu libertate gestuală. Aceste structuri sunt organizate fie în acumulări regulate dispuse în mișcări ordonat-libere în jurul unui centru compozițional sau structuri delicate care pornesc într-o dinamică plutire ce acoperă suprafața pânzei într-o cromatică fie discretă, fie puternic contrastantă.
Mimi a căutat ipostazierea mai multor fațete ale unei grădini, implicit a naturii ca o rememorare a lumii înconjurătoare, dar văzută personal spijinindu-se pe intuiție, pe acuitatea percepției subiective funcționând ca o regulă proprie de organizare a tabloului. Avem un puternic caracter experimental în aceste lucrări, suprafața pânzei putând fi asemuită cu o înfruntare de forțe, rezultat al hazardului și ale unor trasee ce păstrează amprenta spontaneității.
Natura ca libertate – libertatea ca natură, la Mimi natura modificată de acțiunea liberei fantezii umane ca după bunul plac pendulează între un spațiu plastic mai plăcut sau înfricoșător sau pură și simplă în spontaneitatea ei neatinsă.” (Conf. univ. dr. Papiu Greti Adriene)
Amintiri despre o grădină
DETALII CONTACT
- Pentru a achizitiona lucrari de arta va rugam sa completati formularul de mai jos, precizand:
- Trebuie sa trimiteti codul lucrarii (cod LAC)
- Mentionam ca preturile vor fi calculate in lei la cursul BNR din ziua respectiva
- Va vom contacta in cel mai scurt timp
FORMULAR