ȘTREBELI Robert

*Baia Mare, Maramureș, România
1997-2002 Licenţiat de către Universitatea “George Enescu”, Iaşi, Facultea de Arte palastice Decorative şi Design. Specializarea pictură şi pedagogia artei

Despre mine:

Studii: Liceul de Artă – Baia Mare-, Universitatea „George Enescu” Iaşi
Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design, Studii de doctorat Universitatea din Salamanca, Facultatea de Arte Plastice

Premii
2002 Selectare a două sculpturi în piatră (monumente de for public), pentru îmbogăţirea patrimoniului artistic al oraşului – Salamanca (“Patrimonio de la humanidad”, declarata de UNESCO) cele două sculpturi sunt expuse în Parcul “Picasso” , Salamanca, Spania
2009 Premiul Fundaţiei Germán Sánchez Ruipérez acordat de Rafael Cid Tapia, preşedintele Uniunii Criticilor de Artă Spanioli pentru expoziţia „OM-SIMBOL-DIVINITATE”

Despre lucrările mele:

Arta poate fi vãzută ca o salvare, un mijloc de a-i aminti omului rătăcirea sa de la calea fiinţei. Arta preocupată de supranatural, de sacru, de eternitate, îi propune Omului abandonat al timpului nostru, posibilitatea de a se regăsi pe sine însuşi. Forma e cea care descrie gândurile, iar culorile trăirile.
Creația artistică a unei anumite perioade istorice codifică, în compoziția și mesajul ei, informații mai mult sau mai puțin cunoscute din contemporaneitate: ierarhia valorilor, regulile sociale dar și imaginarul specific, conexiunile și influențele culturale ale momentului. Fiecare lucrare de artă este o experiență empatică ce deschide dimensiunile lumii artistului și ale creației sale.
Țăranul român nu s-a temut niciodată de moarte. Pentru el crucea reprezintă un portal spre odihna veșnică. Moartea este o realitate pe care o acceptă, fără să o caute. Cu un secol în urmă, în Maramureșul istoric, bătrânii își presimțeau ceasul morții, pregătindu-se dinainte, luându-și rămas bun, adunând cele necesare pentru înmormântare dar și pentru întâlnirea comunității de după aceea – momentul în care rudele și prietenii își aminteau de cel plecat dintre ei, cu bune și rele, cu regrete dar și glume, la un pahar de pălincă. Astăzi, o mare parte dintre aceste practici au fost preluate de rețelele de socializare Facebook – Twitter etc.. Telefonul mobil este omniprezent, informația personală a dobândit o virtualitate oarecum văduvită de emoția discursului fizic, a comunicării directe între persoane.
Dipticul prezentat în expoziție arată această dualitate, o realitate în oglindă: trecut – prezent, făcând trimitere la tipologia crucilor de mormânt din Cimitirul Vesel de la Săpânța, Maramureș. Lucrările arată felul în care omul a evoluat în tiparele imuabile ale existenței sale: el continuă să se nască și să moară, asemenea tuturor înaintașilor săi, însă viața i se raportează la variabile ce țin din ce în ce mai puțin de memoria colectivă, rămânând suspendată într-o dimensiune virtuală ce pare a suplini, treptat, raiul.
Aceeași dualitate o regăsim în cromatica lucrărilor: albastrul cerului, culoarea speranței, este totodată albastrul Facebook & Twitter; compozițiile se centrează în două cruci ce combină atât formele și elementele decorative policrome de la Săpânța cât și elementele de „up-datare” la tendințele prezentului. Brunurile în redarea pământului migrează spre fundal, crucile rămânând ne-împământate, suspendate în virtualitate.
Dacă în fața fiecărei cruci de la Săpânța eram invitați, în prima jumătate a secolului XX, la un exercițiu de imaginație privind viața celui reprezentat, imaginarul prezentului își pierde materialitatea, putând fi accesat prin intermediu monitoarelor cu chenar negru …